Cuvântul zilei, 28 februarie 2024
dexonline nu oferă cuvântul zilei direct prin e-mail. Există însă multe site-uri care fac acest lucru pentru orice RSS. Vă recomandăm Blogtrottr.

imagine © Cristina Monea
METEREZ, metereze, s. n. 1. Întăritură sau parte dintr-o întăritură militară din trecut; val2. ♦ P. gener. (Rar) Întăritură la stâlpii unui pod. 2. (Înv.) Parapet (la partea superioară a zidurilor și turnurilor de apărare ale unei cetăți); crenel. [Pl. și: meterezuri] – Din tc. meteris.
Arhiva cuvintelor zilei
Cuvântul zilei de 28 februarie în alți ani:

2023: pugilist
În 1980 s-a născut Lucian Bute, boxer profesionist. A devenit campion mondial IBF la categoria supermijlocie în 2007, și-a apărat coroana de nouă ori consecutiv și a rămas în această divizie timp de cinci ani. Are un palmares de 32 de victorii (din 37 de lupte), dintre care 25 prin KO.
2022: aceră
În 1904 a fost creat clubul de fotbal Benfica Lisabona. Li se mai spune „As Águias” (Vulturii).
2021: asentiment
În 1997 regele Mihai I al României a revenit din exil, fiind pentru prima dată după 1989 când sosirea fostului suveran este acceptată de populație și de toate formațiunile politice. A primit din nou pașaport românesc.2020: tortuos
S-a născut în 1929 arhitectul canadian Frank Gehry, unul dintre cei mai importanți arhitecți contemporani, cunoscut în special pentru perspectiva aproape sculpturală a clădirilor sale. Acestea sunt ușor de recunoscut datorită formelor sinuoase și fluide, adesea acoperite cu largi suprafețe metalice reflectorizante.
2019: agramat
S-a născut în 1968 Marian Vanghelie, politician român renumit pentru perlele sale gramaticale și lexicale.