Cuvântul zilei, 2 ianuarie 2025
dexonline nu oferă cuvântul zilei direct prin e-mail. Există însă multe site-uri care fac acest lucru pentru orice RSS. Vă recomandăm Blogtrottr.
![garnizoană garnizoană](https://dexonline.ro/static/img/wotd/thumb300/2025/01/garnizoană.png)
imagine © Andrea Homorodean
GARNIZOANĂ, garnizoane, s. f. 1. Unitate sau ansamblu de unități și de instituții militare stabilite într-o localitate sau (în timp de război) într-un loc întărit pentru a-l apăra; p. ext. localitate în care sunt stabilite aceste unități și instituții. 2. Conducere a unei garnizoane (1). – Din fr. garnison.
Arhiva cuvintelor zilei
Cuvântul zilei de 2 ianuarie în alți ani:
![iconița cuvântului zilei](https://dexonline.ro/static/img/wotd/thumb88/2024/01/decoleta.png)
2024: decoleta
Pe 2 ianuarie 1812, Napoleon i-a făcut o vizită lui Benjamin Delessert, om de afaceri care începuse să producă zahăr din sfeclă folosind un procedeu revoluționar. În fața muncitorilor și a ministrului său de interne, împăratul, sedus de idee, i-a pus pe piept antreprenorului propria cruce a Legiunii de Onoare! Procedeul lui Delessert a fost de interes strategic pentru că urma să înlocuiască zahărul din trestie care nu mai ajungea în Franța din cauza blocadei continentale.![iconița cuvântului zilei](https://dexonline.ro/static/img/wotd/thumb88/2023/01/hipertermie.png)
2023: hipertermie
În 1906 americanul Willis Carrier obține brevetul pentru invenția primului aparat de aer condiționat din lume.![iconița cuvântului zilei](https://dexonline.ro/static/img/wotd/thumb88/2022/01/inconveniență.png)
2022: inconveniență
S-a născut în 1886 Apsley Cherry-Garrard, zoolog și explorator britanic, participant la expediția Terra Nova a lui Robert Falcon Scott în Antarctica. În 1922 Cherry-Garrard povestește în cartea Cea mai proastă călătorie din lume (în engleză The worst journey in the world) despre dificultățile întâmpinate în expediție, despre cauzele rezultatului său dezastruos și despre semnificația suferinței umane în condiții extreme.![iconița cuvântului zilei](https://dexonline.ro/static/img/wotd/thumb88/2021/01/macrobie.png)
2021: macrobie
S-a născut în 1903 japoneza Kane Tanaka care la 118 ani este în prezent cea mai longevivă persoană în viață.![iconița cuvântului zilei](https://dexonline.ro/static/img/wotd/thumb88/2020/01/volant.jpg)
2020: volant
În 1843 are loc la Dresda premiera operei Olandezul zburător de Richard Wagner.