ȘERPUIT, -Ă, șerpuiți, -te, adj. Care șerpuiește, care face cotituri; unduios, cotit. Cînd timpul era frumos, o lua încetișor pe cărăruia șerpuită în curmezișul dealului ce se ridica în fața satului. VLAHUȚĂ, O. AL. 94. Susurul acestor izvoare o făceau să se uite galeș la ele și-i plăcea să le vază curgerea lor cea șerpuită ce aluneca pe pămînt. ISPIRESCU, L. 18. (Adverbial) Dopurile pocneau. Chelnerii se strecurau șerpuit printre perechi. C. PETRESCU, C. V. 311.