șl(e)ampăt Primul dicționar romîn în care a pătruns acest cuvînt este DLRLC, deși circulă curent în vorbirea familiară și se găsește atestat la Matei Caragiale. Bogrea, DR, IV (1927), p. 849-850, îl explică prin ucr. šlampati (?). DLRM nu dă nici o explicați etimologică. Nu este îndoială că avem de-a face cu un reflex al germ. Schlampe „femeie neîngrijită” (vezi și derivatul schlampig „murdar”). Dar amănuntele nu sînt clare. În primul rînd pare probabil că împrumutul nu a fost făcut direct (în general împrumuturile directe din nemțește sînt rare în romînește). Dar, avînd în vedere caracterul familiar al cuvîntului, dicționarele limbilor vecine nu-l inserează, chiar dacă există. Astfel dicționarele maghiare nu prezintă cuvîntul de bază, dar Dicționarul maghiar-german și german-maghiar al lui Balassa József, care în partea maghiar-germană nu are nimic din familia discutată, iar în partea german-maghiară traduce pe Schlampe prin rendetlen, cafatos nőszemély, are ca traducere a lui schlampig pe rendetlen și (familiar) slampos. De unde a apărut acest derivat maghiar, dacă limba maghiară nu cunoaște pe Schlampe ? Varianta șlea- s-ar putea explica printr-un intermediar polon, ucrainean sau rus, avînd în vedere că în aceste limbi l $german e simțit ca muiat.