ȚĂCĂNI (-ănesc, -ăn) vb. intr. și tr. A produce o ciocănitură, o izbitură ușoară, adesea repetată: pistolul țăcănește și nu ia foc (I.-GH.); vînătorii începură a șopti, oțelele țăcăniră (S.-ALD.); calul își țăcănea potcoavele pe prundul drumului (SAD.); ceasornicul țăcănea în perete (car.); aici în arhivă unul țăcăne la mașina Yost (BR.-VN.) [țac!].