Puciosu (Muntele) m. V Büdõs.

PUCIOS, -OASĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă-de-pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus.

pâcios, ~oasă sf, a vz pucios

pucios, ~oasă [At: PSALT. 17 / V: (reg) pâci~ / E: puți + -os] 1-2 a, sf (Chm; îvp; șîs piatră sau, înv, iarbă ~oasă) Sulf. 3 sf (Trs) Chibrit. 4 a (Reg; îs) Pere ~oase Varietate de pere nedefinită mai îndeaproape. 5 a (Îrg; d. substanțe, materii etc.) Sulfuros. 6 a (Pex) Care miroase urât, a sulf sau a hidrogen sulfurat. 7-8 sf, a (Șîs Apă ~oasă sau apă de -oasă) (Apă minerală) sulfuroasă. 9-10 smf, a (Mun; Dob) (Om) murdar, care miroase urât. 11-12 smf, a (Reg; pex) (Om) trândav. 13 a (Reg) Nesuferit. 14 a (Reg; d. lemne) Plin de apă. 15 a (Reg; csnp) Plin de sevă.

BURETE sm. 1 🐙 Animal zoofit alcătuit dintr’un fel de sac lipit la bază de stîncile din mare; acest sac are o deschizătură la partea superioară și un mare număr de găuri pe toată întinderea pereților lui; corpul lui e format dintr’un schelet compus din țesătura mai multor firicele elastice; trăește în colonii și se pescuește cu deosebire în marea Mediterană, pe țărmurile Greciei, Siriei și Tunisiei (🖼 655) ¶ 2 Scheletul elastic al acestui animal (sau mai bine al unei colonii din aceste animale), curățat de materiile organice și lăsat cîtva timp într’o soluțiune de acid sulfuric amestecat cu multă apă, e întrebuințat pentru spălat corpul, pentru șters tabla, etc.; Fig. a stoarce ca pe-un ~; bea sau suge ca un ~, e un mare bețiv ¶ 3 pr. ext. Burete artificial, de cauciuc, întrebuințat la toaletă ¶ 4 🌿 Nume generic dat unor plante dintr’o clasă specială de criptogame care trăesc în locurile gunoioase, grase și umede, sau ca paraziți, pe arbori sau pe alte plante; unele din ele sînt bune de mîncare (ciuperca, mănătarca, etc,), iar altele sînt foarte otrăvitoare: muierea ... fripse niște bureți ce aflase prin pădure (RET.); proverb: doar n’am mîncat bureți! (ZNN.), n’am înnebunit; a tăia dracului bureți (ZNN.), a sta fără nici o treabă, a sta cu gura căscată. – Dintre speciile cunoscute la noi în țară, cităm următoarele; ~ -ACRU (sau ~-ALB, ~ -GALBEN, ~ -IUTE, ~ -LĂPTOS, ~ -PIPERAT, ~ -USTUROS) = IUȚARI; -~ BĂLOS¹, ciupercă comestibilă albă, cu miros și gust plăcut; crește pe pămînt în pădurile de fag și de brad (Hygrophorus eburneus) (🖼 656); – ~ BĂLOS² – BĂLOȘEL; – BUREȚI-CĂLUGĂREȘTI, ciuperci foarte mari, comestibile, cu pălăria brună-cenușie, cu carnea albă; cresc toamna pe rădăcinile și trunchiul stejarilor bătrîni; o singură ciupercă cîntărește uneori pînă la 15 kgr. (Polyporus frondosus) (🖼 657); – BURETELE-CALULUI, ciupercă cu pălăria cenușie, verzuie sau roșiatică, cu miros plăcut; crește pe pămînt gras și pe bălegar (Coprinus fimetarius); (🖼 658); – BURETELE-CERBILOR, ciupercă veninoasă, de formă sferică, de coloare galbenă ca lămîia sau galben-brună; carnea e albă la început, apoi devine albăstrie, marmorată și în urmă brună, cu un miros tare și neplăcut; crește prin păduri, vara și toamna; numită în Mold. și „bășina-porcului” (Scleroderma vulgare) (🖼 659); – ~ -CRĂIESC = BURETE-DOMNESC; – ~ -CREȚ¹, ciupercă comestibilă, cu gust plăcut, foarte ramificată, la început albă, apoi gălbuie, crește toamna pe trunchiul copacilor bătrîni din păduri; numită și „burete-de conopidă” (Hydnum coralloides); – ~ -CREȚ² RĂMURELE; – ~ -CREȚ³ – BUREȚI-DE-CONOPIDE²; – ~ -CREȚ⁴ = TOGMĂGEL 1; – Olten. ~ DE-BUBĂ- ~-PUCIOS; – ~-DE-CASĂ CIUPERCĂ; – ~ -DE-CONOPIDĂ¹= ~ -CREȚ¹; – BURETE-DE-CONOPIDĂ² , ciupercă comestibilă, de coloare albă, cu tulpina groasă, din care pornesc rămurele dese și ascuțite, goale înăuntru și fragile; crește prin pădurile umbroase și umede, mai cu seamă în păduri de brad; numită și „barba-caprei”, „burete-creț”, „crețișoară”, „curălice”, „laba-mîței”, „meloșel”, „opintici” sau „togmăgel” (Clavaria coralloides) (🖼 660); – ~-DE-IARBĂ (PĂC.) VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DE-MESTEACĂN, ciupercă comestibilă, cu miros aromatic, cu pălăria cărnoasă de coloarea scorțișoarei, cu piciorul, gol înăuntru, de coloare gălbuie; crește pe pămînt, în păduri, în grămezi mai mari; numită și „pîinișoare” (Cortinarius cinnamomeus); – ~-DE-NUC, ciupercă, cu carnea albă, cu miros pătrunzător și cu gust plăcut; pălăria, galbenă-roșiatică, și prevăzută cu solzi bruni, are forma unui evantaliu; crește pe trunchiul nucilor, fagilor și ulmilor din păduri; numit și „(burete-) păstrăv” sau „păstrăv-de nuc” (Polyporus squamosus); (🖼 661); – ~-DE-PRUND, ciupercă comestibilă, cu gust amar, cu miros foarte aromatic, cu pălăria galbenă-cafenie; crește în grupuri prin păduri, de la primăvară pînă la toamnă; numită (în Bucov.) și „burete-de rouă” (Collybia esculenta); – ~-DE-ROUĂ¹, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare roșie-cafenie; crește pe bălegar și pe lemn putred (Coprinus micaceus); (🖼 662); – ~-DE-ROUĂ², = BURETE-DE-PRUND; – ~-DE-SOC, ciupercă moale, gelatinoasă, concavă, în formă de scoică, de coloare brună-roșiatică; crește pe trunchiurile bătrîne de soc (Hirneola auricula Judae) (🖼 663); – ~-DE-SPIN¹, ciupercă comestibilă, dulce la gust și fără nici un miros, cu pălăria cenușie, purpurie pe margini și verzuie sau gălbuie la centru; crește pe pămînt, prin păduri (Russula grisea); – ~-DE-SPIN², NICORETE; – ~-DE-STEJAR¹, ciupercă cu pălăria bombată, de coloare purpurie, puțin catifelată; crește prin păduri (Boletus purpureus); – ~-DE-STEJAR², ciupercă roșie ca sîngele ce crește pe trunchiul copacilor, mai ales pe stejar; din ea se extrage așa numitul „cleiu de stejar” (Fistulina hepatica) (🖼 664); – ~-DE-VEVERIȚĂ = RĂMURELE; – ~-DOMNESC, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare galbenă; crește pe drumurile de la cîmp; numită (în Trans.) și „burete-crăiesc” (Bolbitius fragilis); – ~-DULCE¹ = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DULCE² = RÎȘCOV; – ~- FLOCOS, ciupercă cu pălăria gălbuie-roșiatică, a cărei carne conține un suc lăptos alb și foarte acru; crește pe pămînt, mai ales prin pădurile de mesteacăn; numită (în Mold.) și „flocoșel” (Lactarius torminosus) (🖼 665); – ~-GALBEN¹, una din cele mai bune ciuperci comestibile cu carnea albă, spre periferie gălbuie, cu miros plăcut și gust puțin piperat; crește în grupuri mici prin pădurile umbroase de fag, de brad și de mesteacăn; numită și „gălbinele”, „gălbiori”, „unghia-caprei” sau „urechiușă” (Cantharellus cibarius) (🖼 666); – ~-GALBEN² = IUȚARI; – ~-GĂLBIȘOR, ciupercă a cărei carne conține un suc lăptos care devine mai tîrziu acru; crește toamna prin pădurile umbroase (Lactarius aurantiacus); – ~-NEGRU = PĂSTRĂV 2; – BURETELE-OILOR, ciupercă comestibilă cu carnea albicioasă, puțin amară și cu miros plăcut; e compusă din mai multe pălării neregulate și legate între ele, de coloare brună gălbuie; crește pe sub brazi și pini, prin mușchi, în grupuri mari, mai ales toamna (Polyporus confluens) (🖼 667); – ~-PESTRIȚ, ~-ȘERPESC, BURETELE-ȘARPELUI, BURETE-DOMNESC-NEBUN (PĂC.), ciupercă foarte veninoasă, cu pălăria de o coloare roșie, frumoasă, acoperită mai adesea de pete albe; crește pe pămînt, în păduri; numită (în Mold.) și „pălăria-șarpelui” (Amanita muscaria) (🖼 668); – ~-PUCIOS, ~-PUTUROS, ciupercă de o formă ciudată, cu piciorul lung de 12-14 cm., de coloare alburie, în vîrful căruia e așezată pălăria conică, foarte scurtă; mirosul puternic, foarte urît, al acestei ciuperci face ca să fie descoperită de la distanță, atrăgînd în același timp muștele și alte insecte, cari mănîncă pulpa conținută în alveole; numită și „burete-de-bubă”, „boțiți” sau „bozuz” (Phallus impudicus) (🖼 669); – ~-ROȘU¹, ciupercă roșie, cu pălăria cărnoasă și piciorul vîrtos; crește prin foile căzute din pădurile de fag și pe cucuruzii de pin (Mycena strobilina); (🖼 670) – ~-ROȘU² = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~ȘERPESC¹, ciupercă comestibilă, cu carnea albă și moale, cu gust și miros plăcut; numită și „pălăria-șarpelui” (Agaricus procerus, Lepiota procera) (🖼 671); – ~-ȘERPESC² = BURETE-PESTRIȚ; – ~ȚEPOS – FLOCOȘEL 1; – BURETELE-VACII, ciupercă comestibilă, cu pălăria cărnoasă, de coloare galbenă-roșiatică; crește pe pămînt, în pădurile de brad și de fag (Lactarius subdulcis); – ~-VÎNĂT, ciupercă comestibilă, de coloare violetă-închisă, cu carnea moale, fără nici un miros; crește izolat printre frunzele uscate din pădure (Cortinarius violaceus) ¶ 5 🔧 Capetele umflate ale butucului de la roțile carului în care sînt vîrîte capetele spițelor (👉 ROATĂ) [lat. vulg. *boletis = clas. boletus].

PUCIOS, -OASĂ, pucioși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. ◊ Apă pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. 2. S. f. (Pop.) Sulf. ◊ Apă de pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. – Lat. *puteosus.

PUCIOS, -OASĂ, pucioși, -oase, adj. (Regional) Care miroase urît; puturos. Într-această pucioasă văpaie. BUDAI-DELEANU, Ț. 218. ◊ Apă pucioasă = apă sulfuroasă. ◊ Compus: lemn-pucios = scoruș. Frunză verde lemn-pucios, Romînul e om vînos, Merge noaptea și pe jos. TEODORESCU, P. P. 479. ♦ (Substantivat) Om leneș, puturos. Taci, mă, puciosule, nu mă învăța tu pe mine. STĂNOIU, C. I. 116.

PUCIOS ~oasă (~oși, ~oase) pop. Care răspândește miros urât; cu miros urât; puturos. /a puți + suf. ~os

Büdös n. sau Puciosul, massiv în Ungaria cu numeroase peșteri, având pereții acoperiți cu pucioasă și prezentând la vârful său (peste 1200 m.) un crater bine conservat (înconjurat de solfatare și mofete): e o scobitură ca o căldare adâncă de peste 300 metri.

pucĭós, -oásă adj. (lat. *puteósus, d. putére, a puți, ca puț d. púteus; it. puzzoso). Puturos, puchinos: Jidan pucĭos. Apă pucĭoasă, apă sulfuroasă. Buruĭană pucĭoasă, pucĭoacnă (Trans.). Cĭoară pucĭoasă, dumbrăveancă. Pucĭoasă s. f. (adică peatră pucioasă). Sulf. V. sulf.

pucios (înv., pop.) adj. m., pl. pucioși; f. pucioasă, pl. pucioase

pucios (înv., pop.) adj. m., pl. pucioși; f. pucioasă, pl. pucioase

pucios adj. m., pl. pucioși; f. sg. pucioasă, pl. pucioase

PUCIOSU, masiv vulcanic de mici dimensiuni (de fapt un con vulcanic bine conservat), situat în SE m-ților Harghita, pe stg. văii Oltului, în zona defileului de la Tușnad, format din andezite și piroclastite. Alt. max.: 1.301 m. În craterul de explozie al conului se află cantonat lacul Sf. Ana, iar la 1 km NE de acesta se extinde tinovul Mohoș sau Lacul cu Mușchi (40 ha), un fost lac, tot de crater, în prezent colmatat. Masivul P. este acoperit de păduri de molid, brad, pin și fag. Cunoscut și sub numele Ciomatu Mare sau Ciumatu Mare. Rezervație naturală complexă (speologică, floristică și faunistică), în cadrul căreia se află cinci peșteri cu atmosferă interioară puternic încărcată cu hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. Zonă turistică.

Tilia cordata Mill. (syn. T. parvifolia Ebrh; T. ulmifolia Scop.) « Tei cu frunză mică, Tei pucios ». Specie care înflorește vara. Flori mici, albe-gălbui, dispuse, cca 11, în racem, de obicei pendent, pedunculate. Frunze rotund-cordiforme, pînă la 6 cm lungime, cu vîrf acut, marginea dințată, pețiolate, glabre, pe partea inferioară glauce, cu smocuri de peri maro-închis la întretăierea nervurilor. Arbore, pînă la 30 m înălțime, coroană piramidală, scoarță gri-maro-închis, lujerii și mugurii maro-gălbui. Fruct, capsulă cu pereți moi, ușor comprimabili (puțin costată), de obicei alipit-păroasă.

BURUIANĂ-PUCIOASĂ s. v. coriandru, iarbă-puturoasă, puciognă.

CIOARĂ-PUCIOASĂ s. v. ceucă, dumbrăveancă, stancă, stăncuță.

LEMN-PUCIOS s. v. scoruș, sânger.

PUCIOASE s. pl. v. chibrit.

PUCIOS adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios, sulfuros.

cioară-pucioasă s. v. CEUCĂ. DUMBRĂVEANCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

lemn-pucios s. v. SCORUȘ. SÎNGER.

pucioase s. pl. v. CHIBRIT.

pucios adj. v. JEGOS. MÎNJIT. MURDAR. NEGRU. NESPĂLAT. PĂTAT. RĂPĂNOS. SLINOS. SOIOS. SULFUROS.