AFARĂ I. adv. 1 Dincolo de pereții unei încăperi, de cuprinsul unui loc închis sau mărginit, etc. (contr. ÎN CASĂ, ÎNĂUNTRU): a dormi ~; proverb: cu un picior în groapă și cu altul ~; a arunca ~; a da ~; a da pe ușă ~; a da pe poartă ~, a izgoni (din casă, din slujbă, etc.) ¶ 2 Dincolo de hotarele țării, în străinătate (mai adesea cu prep. în, de, din): gravele împrejurări politice din ~ ¶ 3 Precedat de o prep., formează diverse loc. adv.: De ~; abia acum a venit de ~; din ~; pereții sînt spoiți din ~; proverb: din ~ măr frumos și ’năuntru găunos; pe din ~, în partea de afară; pe de rost, fără a se uita în carte; pe ~: de ar mai veni vara, să se mai joace și pe ~ (CRG.); pîn’ ~, numai departe decît afară (din casă, din curte, etc.): s’a dus pîn' ~ ¶ 4 Urmat de o prep., formează diverse loc. prep.: ~ de, în ~ de, ‡~ din, ‡din ~ de, fără, pe lîngă: toți au plecat ~ de mine; ~ de aceasta, ~ de aceea, pe lîngă aceasta; ‡~ de, peste: au venit apele ~ de măsură (MUST.) ; ~ din: au plecat ~ din oraș ¶ 5 ~ din cale, din cale ~, loc. adv., peste măsură, prea de tot ¶ 6 ~ dacă, ~ numai dacă, loc. conj., decît, numai, cu condițiunea: voiu pleca săptămîna viitoare, ~ numai dacă nu mă vor împiedeca afacerile. II. interj, (cînd se izgonește cineva dintr’o casă, dintr’o slujbă, etc.) Ieși! Pleacă!: afară! afară! strigară toți ceilalți, afară! cît îi lucru cu cinste (GN.). III. ‡sf. Partea din afară, exteriorul [lat. *afforas < ad-foras].