alilúĭa interj. (vsl. aliluiĭa, ngr. allilúia, în lat. bisericească alleluia, cuv. ebraic care înseamnă „slăviți-l pe Domnu”). Strigăt de slăvire luĭ Dumnezeŭ în cîntecele bisericeștĭ. Fam. Adiĭo, s’a dus: de-acuma, aliluĭa chilipir! A cînta cuĭva aliluĭá, a-ĭ cînta „veșnica pomenire”, a-l îngropa. – În poezie și -ula. Literar, maĭ noŭ, și aleluĭa.