AMĂNUNT, AMĂRUNT I. sbst. 1 În legătură cu prep. de, cu, ‡pre (cu care formează loc. adv.), ținînd seamă de părțile cele mai mărunte, de cele mai mici împrejurări, foarte migălos: ai luat satul de-a rîndul și casele de-amănuntul (MAR.); carile lucrurile acelor vremi pre amănuntul au scris (CANT.); a căutat cu de-~ul prin toate colțurile casei; le-a povestit toate în de-amănunt, una cîte una (SLV.); ți-era dragă lumea să privești la o grădină așa cu amănuntul căutată (ISP.) ¶ 2 ‡Fără prep.: tuturor amăruntul vedearea ce văzuseră spuseră (HASD.). II. AMĂNUNT (mai adesea pl. -te, ‼ -turi) sn. Împrejurările, particularitățile unui lucru, unei întîmplări luate în parte, una cîte una: luă aminte la toate amănunturile ce înconjura curtea (ISP.); a intra în ~e; a da prea multe ~e; a se pierde în ~e. III. adj. Amănunțit: în urma amănuntei analize ce am consacrat legendei (ODOB.) [a² + mănunt sau mărunt].