ASMUȚA, ASMUȚI (-uț, -ut) vb. tr. 1 A întărîta cîinii să sară asupra cuiva: îl alungau... asmuțind după el cîini pe ulițele satului (SAD.); asmuți cîinii la dînsa ca s’o sfîșie (ISP.) ¶ 2 Pr. ext. A întărîta pe cineva împotriva cuiva, a-l îndemna să sară asupra cuiva: cînd am asmuțit băieții de l-a umflat, striga cît putea (CAR.) ¶ 3 fig. A întărîta, a îndemna la vrajbă: ei asmuțase asupra lui Ștefan pe Tătari (ISP.) ¶ 4 fig. A deștepta, a aprinde, a ațîța o poftă, o patimă, etc.: cu moartea Domnului, trebuiau acum... să se asmută ale lor nalte rîvniri (ODOB.) [MUȚA].