BĂUTURICĂ s. f. (Familiar) Diminutiv al lui băutură (1). Despre odihnă, mîncărică și băuturică să n-ai grijă. CARAGIALE, O. VII 287. Din partea mea, mîncarea-i numai o zăbavă; băuturică mai este ce este, zise Setilă. CREANGĂ, P. 258. – Pronunțat: bă-u-. – Variantă: (regional) beuturică s. f.