BARON, baroni, s. m. (În orînduirea feudală, în țările din apusul Europei) Mare senior care, în ținuturile stăpînite de el, avea drepturi absolute; (mai tîrziu) titlu de noblețe ocupînd în ierarhia nobiliară locul de mijloc între titlul de cavaler și acela de viconte. În nord-vestul Ardealului a izbucnit o răscoală, în 1697, împotriva funcționarilor imperiali și baronilor unguri. IST. R.P.R. 229. Feudalii, prefăcuți în baroni, purtau război veșnic între dînșii. GHEREA, ST. CR. II 111.