bejenărit n. emigrațiune: care poate fi pricina acelui bejenărit? NEGR.

bejenărít (est) și băjenărít (vest) n., pl. urĭ (d. bejenăresc). Vechĭ. Bejenie, bejenărire. – În est. pop. bejă-.

băjenărit², ~ă a [At: AMIRAS, ap. TDRG / V: (rar) bejin~, (înv) bej~, (reg) bejăn~ / Pl: ~iți, ~e / E: bejănări] 1-3 (Înv) Care își părăsește, vremelnic, (casa sau) provincia ori (patria) din cauza (invaziilor dușmanilor sau a) persecuției politice ori a oprimării fiscale. 4 (Rar) Emigrat.

bejănări v vz băjenări

băjenărít¹ s.n. (înv.) Băjenie. • și bejănărít s.n. /v. băjenări.

băjenărít², -ă adj. (înv.; despre oameni) Care își părăsea, vremelnic, casa, ținutul, țara din cauza unor invazii, a unor persecuții, a unor catastrofe etc. Țăranii băjenăriți s-au retras în munți. • pl. -ți, -te. /v. băjenări.

bejănări vb. IV. v. băjenări.

†BĂJENĂRI Mold., ❍BEJENĂRI, BEJĂNĂRI (-ăresc) vb. intr. A fugi departe, a pribegi cu tot avutul prin alte locuri, ca să scape de urgia năvălirilor dușmane: au băjenărit toți Rumânii de spaimă (ODOB.); din cei ce bejănăreau atunci prin Bucovina, s’au și descoperit mulți fugari de samă cari se ascundeau pe la noi (GRIG.) [băjenar].

bejenărì v. a lua fuga, a emigra: au bejenărit toți Românii de spaimă OD.

bejenărésc (est) și bă- (vest.) v. intr. (d. bejenar). Mă aflu în bejenie. Vechĭ și refl.

BEJENĂRI vb. (Mold.) A pribegi, a fugi din fața năvălirilor dușmane. Tătarii au mas … prin casele cele pustii, fiind oamenii bejenăriți prin mănăstiri. PSEUDO-AMIRAS, s. v. băjenărit. Etimologie: bejenar + suf. -i. Vezi și bejenar, bejeni, bejenie, bejenire, bejenit. Cf. bejeni. verb