BEȚIV, -IVĂ adj și sm. f. 1 Care are patima beției, care are urîtul obiceiu de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi spirtoase; proverb: bețivului și dracu-i iese cu ocaua înainte; – bețivul, cînd este beat, se crede că-i împărat ¶ 2 BEȚIVĂ, Olten. BEȚAE (CIAUȘ.) sf. 🐙 Musculiță care roiește pe unde se află vin și oțet, mai ales cînd se fabrică mustul sau cînd fierbe vinul în butoaie; numită și „muscă-bețivă”, „musculiță-de-vin” sau „mușiță” (Drosophila funebris) [lat. bĭbĭtīvus + suf. sl. -ivŭ].