bili, bilesc, (bd’ili), vb. tranz. și refl. – (reg.) 1. A (se) albi. 2. A înălbi pânza țesută în război, prin spălare repetată și uscare la soare (ALRRM, 1971: 514): „Și pe când o întins mai bine cânepa și o bdilea…” (Bilțiu, 1999: 114). – Et. nec. (MDA); din sl. bĕliti, de la bĕlŭ „alb” (Cihac, Miklosich, cf. DER), cf. ucr. biliti (DER).