bișnițar s. m. (colocv., peiorativ) Persoană care face afaceri necinstite ◊ „Ne-a acostat cu vorbe șoptite printre dinți: «Am un ceas, chilipir, îl vând ieftin...» «Cum vă numiți?» îl întrebăm pe bișnițar.” I.B. 22 I 75 p. 6. ◊ „Îmbogățiții revoluției din decembrie pot fi împărțiți în trei categorii: bișnițarii, buticarii și noua nomenklatură.” R.lit. 18 VII 91 p. 2 (din bișniță + -ar; Graur C. 39; DN – alt sens, DEX)