BLESTEM, BLĂSTEM, Mold. Trans. BLĂSTĂM (pl. -me, ‼ -muri) sn. 1 Chemarea urgiei cerești asupra cuiva: tremurînd de căință... sub biciul blestemelor mele (VLAH.); arunca fulgere de blăstămuri asupra acelor ce trăgeau tabac (ION); proverb: ~ul de la săraci Nu cade pe copaci ¶ 2 Nenorocire căzută asupra cuiva de pe urma invocării urgiei divine [blestema].