BOIERIE, boierii, s. f. 1. (În orînduirea feudală din Țările Romînești) Calitatea de boier; funcție îndeplinită de un boier (v. dregătorie); rang sau titlu de boier. Să știe că va dobîndi de la dînsul mari daruri și boierie. ISPIRESCU, L. 295. – Măi motane... De-ar fi-n lume-un stat de mițe, zău că-n el te-aș pune vornic. Ca să știi și tu o dată boieria ce-i! EMINESCU, N. 43. S-a face un logofăt, și a cîștiga și el boierie. NEGRUZZI, S. I 297. Boieria și domnia aducea pieirea țării. BĂLCESCU, O. I 351. 2. (În regimul burghezo-moșieresc) Poziție înaltă în ierarhia socială; putere sau avere pe care o dă această poziție; Ard-o focul răzășie! Eu chiteam că-i boierie, Și-i numai o sărăcie! ALECSANDRI, P. P. 227. ♦ Trai bun. (Ironic) Pe-atunci era vară, boieria calicului. CAMILAR, N. II 302. ♦ Apucături boierești. [Mazilul] a păstrat toată boieria tagmei lui. IBRĂILEANU, S. 16.