BONDOC, -O(A)CĂ, Mold. BUNDUC, -CĂ adj. și sm. f. 1 Scund și gros, mic și îndesat: pare că văz colo pe un biet vînător bondoc și pîntecos (ODOB.); groscioară, grasă, bondoacă, cu părul negru (DLVR.); bunduc, scurt, lat în spate și cu capul rotund (SAD.) ¶ 2 Bunduci, bondoci sm. pl. 💒 Stîlpii cari sprijinesc coastele prispelor, tarași; lemne scurte și groase de care sînt prinse stinghiile pe care se bat stoborii gardului [tc. bunduk].