BUBUI (bubue) vb. intr. 1 A răsuna cu un vuet puternic și prelung, vorb. de sgomotul produs de tunet sau de explozia încărcăturii unui tun: tunete prelungi se aud bubuind în depărtare (VLAH.); la miezul nopții începură din non tunurile a ~ (BĂLC.); pr. anal.: focul bubue și troznește în cămin (ODOB.) ¶ 2 A vîjîi: dacă-i bubue cuiva în urechea stîngă, este semn că va auzi o veste rea (GOR.) [onom.].