BUCURIE sf. 1 Stare sufletească pricinuită de o vie mulțumire: a nu mai putea de ~; gînd la gînd cu ~, se zice cînd două persoane rostesc, fără să se aștepte, aceleași cuvinte sau exprimă aceeași gîndire, la un moment dat; proverb: după întristare vine ~ (ZNN.); schimbarea Domnilor, bucuria nebunilor, amintire din timpurile vechi, cînd Domnii se schimbau des și norodul își închipuia că va duce o viață mai bună prin micșorarea birurilor, etc. [comp. alb. bukurí „frumusețe”].