BUFNI (-nesc) vb. tr. și intr. 1 A izbi cu putere, a lovi, a pocni (producînd un sgomot înfundat): îmi aprinde lumînarea și pleacă bufnind ușa (CAR.); bufnind și răsbufnind pe Sărăcie, o pofti să iasă afară (ISP.); o pocnitură cumplită bufnește, de se cutremură poiana (SAD.) ¶ 2 A năpădi pufăind (vorb. de abur, de fum), a izbucni cu sgomot: bufnea ușor pe nări, privind spre cîmp (D. -ZAMF.) ¶ 3 A izbucni în rîs, a pufni de rîs: cînd te-ai vedea în oglindă ai ~ de rîs (ALECS.); cum au dat cu ochii de mine, le-a și bufnit rîsul (CRG.) [buf!].