BULUC s.n. (Mold., ȚR) Unitate militară tactică care corespundea aproximativ efectivului unei companii. A: Au mai ieșit steagurile leșești și au mai lovit pe o drîmbă (buluc) de tătari. M. COSTIN. Niceodată toate bulucurile nu încep războiul, ce numai cele den frunte, iară alte bulucuri cu mare tocmală stau de paza celor ce fac războiu. NCL I, 43 ; cf. CANTEMIR, HR.; PSEUDO-AMIRAS; PSEUDO-MUSTE. ♦ Ceată de oameni înarmați. A: De oameni răi așa se umpluse țara, cît aieve bulucuri îmbla de prăda. M. COSTIN; cf. IM 1754, 100^v. B: Au încetat din toate focurile și s-au strînsu bulucuri mari pe la toate porțile. IM 1730, 141^r. Etimologie: tc. bölük. Vezi și buluc-baș, buluci. substantiv neutru