BUNĂTATE sf. 1 Însușirea de a fi bun, calitatea a tot ce e bun: cu ~a mori de foame (ZNN.) ¶ 2 Îndurare, milă, îngăduință: ~a lui Dumnezeu; cucoana, cu ~a dumisale, îți dă adăpost și posmagi (CRG.) ¶ 3 Bună-voință: ai ~a de a-i spune..., fii bun, te rog, de-i spune; acum să faceți ~ să mă duceți de unde m’ați luat (ISP.) ¶ 4 Lucru bun prin excelență: era să dărîm ~ de casă din pricina carului (CRG.); mai bine să se prăpădească acolo în luptă, decît să ucigă o așa ~ de voinic (ISP.) ¶ 5 pl. Bunătăți, ‼ bunătățuri, lucruri bune, lucruri scumpe, scumpeturi; mîncări bune, delicioase: toate bunătățile de pe lume erau acum în palaturile lor (CRG.); se cărau de dimineață pînă seara fel de fel de mîncăruri alese și de bunătățuri (VLAH.) [lat. bonĭtatem].