BURZULUI (-uesc) I. vb. tr. 1 A sbîrli; fig.: Pîn’ acuma ’n țara-aceasta, Noi ne-am burzuluit creasta ALECS. ¶ 2 A întărîta, a răscula: puținii cari scăpară cu viață... burzuluiseră norodul NEGR.. II. vb. refl. 1 A se sbîrli ¶ 2 A se aprinde de mînie, a se înfuria, a se oțărî: pacea fu încheiată, între soții burzuluiți, prin o sărutare GN. ¶ 3 A se întărîta, a se răscula, a se revolta: Ungurii... se burzuluiseră urît de tot împotriva oblăduirii nemțești GRIG. ¶ 4 fig. A se strica (vorb. de vreme): într’o seară, vremea se burzului din senin DEM. [ung. borzolni].