bîzîitoáre, f. pl. orĭ. Lucru care bîzîĭe, ca aparatu care produce sunetu la oboĭ, la cimpoĭ, la flautu păstorilor italieni saŭ ca pana de gîscă saŭ ca cotoru frunzei de bostan, pe care copiiĭ îl spintecă și-l fac să bîzîĭe suflînd în el. (V. ance, carabă, pițigoaĭe, îmbucătură). Cîrîitoare (o jucărie copilărească).