cîndáĭ adv. (d. cînd cu un sufix -aĭ ca și’n încaĭ). Vechĭ. Cumva, poate, doară: ca nu cîndáĭ să cadz (Cant.), cîndáĭ să nu fie (ca nu cumva să fie), ca nu cîndáĭ va fi (ca nu cumva să fie), să nu cîndáĭ aŭ fost (ca nu cumva să fi fost), cîndáĭ să nu him greșit (ca nu cumva să fi greșit noĭ), cîndáĭ doară l-are tămădui (doară cumva l-ar tămădui). Conj. Dacă cumva: cîndáĭ năvăleaște vr’o fĭară (Moxa, la Acad.). – La Cant. și cîndáĭlea.