cățăra vr [At: CANTEMIR, ap. ZANNE, P. I, 505 / V: a~, acățera,^[1] ~țera, ~ri^[2] / Pzi: cațăr și (reg) achețer / E: ctm acăța + bg катержа ce^[3]] 1 (D. oameni) A se urca pe un loc înalt (și abrupt), apucându-se cu mâinile (de ramuri, de colțurile stâncilor etc.) Cf aburca. 2 (Pex) A se urca. 3 (D. capră și alte animale) A se urca pe pante abrupte. 4 (D. plante) A crește în sus, prinzându-se de ramuri, de ziduri etc. (cu cârceii).