*CAPRICIU (pl. -icii), *CAPRIȚIU (pl. -ții). *CAPRIȚ (pl. -țuri) sn. 1 Dorință extravagantă, încăpățînată, care-i abate cuiva, hotărîre pe care o ia cineva pe neașteptate și fără motiv, toană: se deprinsese a-l crede obligat să-i facă toate caprițiile VLAH.; îi împlinea cele mai mici caprițuri de copilă NEGR.¶ 2 Bun plac, voie arbitrară, mendre [fr.].