CEAFĂ (pl. cefe) sf. 1 🫀 Partea dindărăt a gîtului (la om sau la animale: cu pălăria dată pe ~ (VLAH.); îți umflă ceafa de pumni și spatele de ciomege (PANN); F gras la ~, bogat, chiabur; gros la ~, cu ceafa groasă; cînd mi-oiu vedea ceafa, niciodată; a se strica la ~, a se certa ¶ 3 🔧 Gîtul, umărul, măseaua sau urechea leucii de la car ¶ 4 🔧 Partea jugului care se sprijinește pe ceafa boilor, numită și „cerbice” [comp. alb. gheg. čaf(ă)].