CHEFLIU,-IE, cheflii, adj. Căruia îi plac chefurile; p. ext. cu chef, amețit de băutură; vesel, bine dispus. La scara vaporului îi ieși înainte un camarad chefliu. BART, E. 190. Acest Bacus, fiind de firea lui chefliu, avea pe lîngă dînsul tot prieteni de teapa lui. ISPIRESCU, U. 103. Iacă sosea Neculcea, Cam băut și cam chefliu, Cu cheful de zurbagiu. TEODORESCU, P. P. 546.