CHELĂLĂIALĂ, chelălăieli, s. f. Lătrătură jalnică, plîngătoare. [Cățelul] venea lîngă zăvod, îl măsura cu un ochi ambiguu și apoi, ca din senin... printr-o năvală în coastă, îl prăbușea ca într-o prăpastie de spaimă și de chelălăială. GALACTION, O. I 303. – Variantă: schelălăială (C. PETRESCU, Î. II 226) s. f.