CHIORÎ (-orăsc) I. vb. tr. 1 A scoate un ochiu, a lăsa chior: am descărcat țava dreaptă și l-am chiorît de ochiul drept (GN.); F: n’are cu ce ~ un șoarece, e sărac lipit ¶ 2 Ⓕ A orbi, a lua drept chior, a-l face pe cineva să vadă altfel un lucru de cum e în realitate ¶ 3 A ochi, a ținti: mă chiorăște, parcă vrea să mă împuște (PANN). II. vb. intr. 1 A pierde un ochiu, a deveni chior ¶ 2 pr. ext. A orbi, a lăsa orb ¶ 3 A închide un ochiu spre a ținti, a ochi: unde chiorăște și unde lovește ? (PANN). III. vb. refl. F A se uita chiorîș la cineva: ori-ce uriaș s’ar fi chiorît la noi pe la hotare (JIP.).