1) chir m. fără pl., gen. al luĭ (ngr. kýr îld. kýrios, domn. V. chira). Odinioară, titlu dat boĭerilor și mitropoliților. Astăzĭ, titlu dat Grecilor de condițiune maĭ joasă (cînd îs de condițiune maĭ înaltă, li se zice ca tuturor: domnule). Fam. Titlu dat orĭ-cuĭ îld. domnu: te-am prins, chir Vasile! V. cilibiŭ.