CICĂLITOR, -OARE, cicălitori, -oare, adj. 1. Care cicălește; rău de gură, înclinat să plictisească, să facă șicane. Nemulțumit, mofturos, cicălitor, striga la meșteri. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 124. Anca e o femeie rea, cicălitoare, răzbunătoare. GHEREA, ST. CR. II 257. 2. Fig. Supărător, sîcîitor. Oare nu scuturasem eu de pe suflet și de pe inimă grijile cicălitoare? HOGAȘ, M. N. 159.