CIMILITURĂ, ‡ CIUMILITURĂ, Băn. CIUMELITURĂ (pl. -turi) sf. 1 Ghicitoare: avea un zîmbet ca o cimilitură (GN.); filosofii îI batjocurea aruncîndu-i întrebări și ciumilituri (DOS.) ¶ 2 Băn. Proverb, zicătoare: cu înțelepciune grăește ciumelitura italienească, zicînd că: fărina diavolului de grabă merge în tărîțe (ȚICH.) [cimili].