CIONDĂNI, ciondănesc, vb. IV. Refl. reciproc. A se certa (pentru nimicuri, fără a-și spune vorbe grele), a se împunge cu vorba; a se ciorovăi. În fața judecătorului se ciondănesc, zbiară, se amenință. STANCU, D. 258. Moșnegii s-au ciondănit cît s-au mai ciondănit și, cît erau ei de îngrijiți, despre ziuă au adormit. CREANGĂ, P. 85. ♦ Tranz. A certa (pe cineva) repetat sau insistent; a mustra, a ocărî. Ce mă tot ciondănește degeaba?... Ba că grăiesc prea mult; ba că nu stau locului!... doar nu-s par, să șed înfiptă. ALECSANDRI, T. 188.