CITADELĂ, citadele, s. f. 1. (Învechit) Fortăreață mică, situată în incinta unei cetăți, care servea ca rezistență și ca ultim refugiu al celor asediați; cetate (mai mică) sau castel care apăra un oraș; cetățuie. S-am retras în citadelă. 2. Fig. Focar, bastion, centru. Facultățile de filozofie au fost, sub regimurile burghezo-moșierești, citadele ale idealismului. CONTEMPORANUL S. II,1949, nr. 159, 9/2.