ciuflicá, ciuflic, v.i.r. (reg.) 1. A se apleca, a se lăsa pe vine: „Pe când să mă ciuflic și eu să pot bea un pic de apă, toată fântâna era tulburată” (Bilțiu, 1999: 255). 2. A se băga cu capul în apă: „…i-o luat de pticioare și i-o ciuflicat în bute” (Papahagi, 1925: 313). (Maram.). – Et. nec. (MDA).