ciumăfáie, (ciumafău, ciumăhaie), s.f. (reg.) Tăciune de porumb. ■ În satele de pe valea Marei se folosește ciumăfaie; în nord și pe Vișeu, ciumă; pe Iza, ciumăhaie; în paralel circulă sin. tăciune (ALRRM, 1973: 811). – Din ciumă (vezi sensul 3) sau dublet a lui ciumăfaie „plantă erbacee toxică; laur”.