clácă, clăci, s.f. Muncă prestată benevol în folosul cuiva, urmată de o petrecere: „În sat se făceau mai demult clăci: la dusul gunoiului, la arat, la desfăcatul de mălai, la ridicat hăizașului pe casă, la tors, la dusul lemnelor din pădure, la făcut fânul, la seceriș etc.” (Bilțiu, 2009: 194-196; vol. II). – Din sl. tlaka „serviciu feudal” (Cihac, Conev, după DER); cf. srb., ceh., tlaka „serviciu” (DER); din bg. tlaka (DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. kaláka, koláka (Scriban, Bakos), ucr. kljaka (Miklosich, Candrea, după DER).