CLACĂ¹ (pl. -ăci) sf. 1 Zile de muncă gratuite ce era dator țăranul sau șerbul să facă pentru stăpînul pe moșia căruia ședea, pentru Domn sau pentru mănăstiri (Mold. „boieresc”, Trans. „robotă”): clăcașul, bez claca de 12 zile, să are stăpînului moșiei încă o zi primăvara sau toamna, să-i dea și un car de lemne la Crăciun (LEG.-CAR.) ¶ 2 Muncă fără paltă ce fac sătenii în zilele de sărbători mici proprietarului moșiei sau unuia de-ai lor, ca să-i vie în ajutor: într’una din zile ... scoate vornicul din sat pe oameni la o ~ de dres drumul (CRG.); și sătenii ... puseră mîna cu toții ... să-i dea cite vr’un ajutor, să-i facă cîte vr’o ~ (ISP.); Lucru de ~, muncă zadarnică, fără folos, lucru făcut fără tragere de inimă, rău făcut; vorbe (sau vorbă de ~, vorbe fără rost, deșarte [srb. tlaka].