CLOCOTIRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti. Pînza deasă a apelor cerești era sfîșiată în două de greabănul lung și îngust al muntelui meu de adăpost și, cu iuțeală de vifor și cu clocotiri de tunete, se rostogoleau pe două părți spre genunile adînci ale văilor. HOGAȘ, M. N. 177.