CLĂBUCI (-ucesc) vb. intr. 1 A face clăbuci, a spumega: Dar nici clocotul lor aprig, clăbucind, fierbînd în spume (ALECS.); ale cărui unde repezi vîjie clăbucite de pietre (VLAH.) ¶ 2 Ⓕ A forma rotocoale de fum: fumuri groase, negre, clăbucesc din coșurile fabricilor (VLAH.).