cócie, cocii, s.f. (reg.; înv.) 1. Trăsură, caleașcă: „O dată pe săptămână, doctorul Várady din Coștiui cu cocia trecea prin sat, se oprea la primărie…” (Bota, 2005: 65; Rona de Sus). ■ Atestat cu acest sens doar în Maram. și Sătmar; în Trans. se folosește sin. hinten (ALR, 1956: 355). 2. Cărucior (în Maram. din dreapta Tisei). – Din srb. kočja, magh. kocsi „din orașul Kocs” (DER, DEX, MDA), cf. germ. Kutsche (DER).