coltúc n., pl. e (turc. koltuk, braț, colț; rus. kultúk, braț de rîŭ). Colț de pîne lungă. Pernă mică, pernuță, puĭ (Mold. Fam.). Cotu mîniĭ, pe care mitocaniĭ îl arată în semn de refuz: Na! Coltucu! (Și ca interj. îld. „nu daŭ, să aĭ să ĭeĭ, la Paștele caluluĭ”!). – Și cultúc (Mold.).