CONAC (pl. -ace) sn. 1 Han, gazdă, casă unde se oprește un călător spre a petrece noaptea, spre a se odihni, spre a mînca; popas: a tras la o muiere bătrînă și a rugat-o de ~ peste noapte (RET.) ¶ 2 Cina și șederea unui călător la un han ¶ 3 ‡ Loc de popas pentru caii de poștă, stație de cai de poștă: aveau cai de poștă la toate ~ele (LET.) ¶ 4 Distanța între două stații de poștă: începu să guițe de se auzea cale de nu știu cîte ~e (ISP.) ¶ 5 Spațiu de timp între două mese ale țăranului; poporul împarte ziua în două conace sau popasuri, unul e la amiazi, iar celălalt la asfințitul soarelui: m’a adus de multe ori cu vînat la ~ul de amiazi (ODOB.) ¶ 6 Reședința unui vizir sau unui pașă: Ismail-Pașa... îl ținea liber în ~ul său (I.-GH.) ¶ 7 Reședința unui ispravnic, a unei subprefecturi: casa proprietarului, ~ul subprefecturii, cazarma (VLAH.) ¶ 8 Casă boierească la o moșie, curtea boierească: toată ziua hoinăreau pe la ~ele moșiei (VLAH.) ¶ 9 Locuința administratorului unei fabrici, unei întreprinderi afară din oraș sau din sat: dormim noaptea la un ~ de herăstrae (VLAH.) [tc.].