credínță, credințe, s.f. 1. (reg.) Logodnă: „Înainte de nuntă premerge logodna, tocmeala sau credința, cum zic maramureșenii; se mai zice darea de mână” (Bârlea, 1924, II: 465-466). 2. (în expr.) A lua pe credință = a lua pe datorie: „Da' zinu mi s-o ciuntat. / – Tu-n credință țî l-ai dat” (Papahagi, 1925: 261). – Lat. *credentia (Pușcariu, DEX, MDA).