CREDINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Faptul de a crede ¶ ¶ C. NECREDINȚĂ ¶ 2 Statornicie în dragoste, în prietenie, în făgăduiala dată, etc.: ~ conjugală, păstrarea în mod cinstit, statornicia legăturilor dintre soți; a jura ~, a jura că-l va iubi, că-l va sluji în mod cinstit, cu trup și suflet ¶ 3 Bună ~, sinceritate, convingerea pe care o are cineva că are dreptate, că judecă sau lucrează cinstit: era, cum aș zice, șiret la chip, dar la suflet de bună ~ (GN.); rea ~, lipsă de cinste, de sinceritate ¶ 4 ⛪ Sentimentul adînc religios, convingere deplină religioasă: credința ta te va mîntui ¶ 5 ⛪ Religie, lege: oameni de altă ~; a-și păstra credința strămoșească ¶ 6 Ⓕ Opiniune: ~ politică ¶ 7 Profesiune de ~, expunerea credințelor religioase și politice ¶ 8 Ceea ce crede cineva: credințele populare ale Românilor ¶ 9 Încredere: vrednic de ~; se va vădi și se va arăta cu oameni de ~ cum au jurat strîmb (PRV.-MB.); își pusese credința în Dumnezeu (ISP.); F : și-a mîncat credința (ca Țiganul biserica), nu mai are nimeni încredere într’însul ¶ 10 ‡ Încredințare ¶ 11 Tr.-Carp. Logodnă: cum vorbesc fetele mari înainte de ~ (SLV.); a face ~, a-și da ~, a se logodi ¶ 12 Olten. Trans. ⚚ Credit, datorie: a da pe ~; a vinde pe ~ (PȘC.) (CIAUȘ.) [lat. credentia].