CREDIT, credite, s. n. 1. Formă specială de mișcare a valorilor, vînzarea de mărfuri făcîndu-se cu plata amînată sau cu transferarea temporară de bani cu titlu de împrumut; (în capitalism) formă de mișcare a capitalului care este dat cu împrumut (și care servește la sporirea profitului capitaliștilor și la înrobirea țărilor și a popoarelor străine); (în socialism) formă de comutare planificată a resurselor bânești temporar disponibile în economia națională, precum și a rezervelor bugetului de stat, în vederea utilizării lor sub formă de împrumuturi, pentru sporirea mijloacelor fixe și circulante ale întreprinderilor și organizațiilor socialiste, cu condiția garantării lor prin valori materiale și a rambursării la termenul stabilit; (concr.) sumă de bani împrumutată cuiva. ♦ Scrisoare de credit = scrisoare care autorizează pe purtător să ridice o sumă de bani. ♦ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat. A cumpăra pe credit = a cumpăra fără a plăti imediat. A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția unei întreprinderi sau a unei persoane particulare, cu respectarea formelor legale, o sumă de bani, în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) credit = a vinde (cuiva) marfă pe datorie; fig. a se încredere în cineva, a aștepta cu încredere comportarea cuiva. 2. (Contabilitate) Partea din dreapta a unui cont, în care se trec fondurile proprii, sumele pe care le are cineva de primit din partea unui debitor etc. 3. Fig. Considerație de care se bucură cineva prin încrederea pe care o inspiră; influență, trecere, autoritate. – Fr. crédit.